Un produs Blogger.
RSS

Daily Bread: 31 mar. 2012

Pachetul zilei de azi a fost pregatit de vio!
Gandul zilei:
Domnul poate sa-ti dea ce-ti doreste inima, insa asigura-te ca El este ce isi doreste inima ta cel mai mult!

Meditatia zilei:
 Cati nu am auzit povestea cu pescarul si pestisorul de aur? Pescarul prinde un pestisor, bineinteles nazdravan, si ,pentru a fi eliberat , acesta ii indeplineste batranului pescar trei dorinte. Bineinteles ca batranul pescar , sfatuit de sotia lui, alege prost, risipeste ocaziile ce le are si nu se alege cu absolut nimic, decat cu regretul ca a pierdut ce avea, sau putea sa aiba.

Ne-ar placea sa avem asemenea ocazii, chiar e o intrebare pusa in anumite ocazii, pentru a cunoaste mai bine pe cineva, "Daca te-ai intalni cu pestisorul de aur si ti-ar implini trei dorinte, ce ai alege?" Ne si gandim cam ce am cere, poate asemenea copiilor care au solutia pregatita, in caz ca s-ar intampla vreodata :" prima dorinta ar fi... sa pot avea dorinte fara numar.."

"Cere ce vrei sa-ti dau." - il provoaca Dumnezeu pe proaspatul imparat Solomon. Desi tanar si neexperimentat, Solomon face o cerere ce place Domnului. Contextul in care traieste Solomon in acest moment ii cam da acestuia frisoane. Sunt multe asteptari din partea poporului, "Oare se va ridica Solomon la inaltimea marelui imparat David, tatal sau?"
Cererea lui Solomon, facuta cu o maturitate de invidiat, place Domnului, tocmai pentru ca Solomon nu cere in mod egoist, pentru sine, bogatii, slava, eliminarea adversarilor lui sau viata lunga. El cere intelepciunea sa poata lua deciziile corecte ca imparat, sa judece poporul cu pricepere, sa faca dreptate prin calauzirea divina. El isi vede dependenta de Dumnezeu, cere de la El resurse pentru a fi un imparat bun. NU-si dorea el oare bogatii, faima, viata lunga, pace? Cum sa nu? Insa pentru ca alege bine, nici celelalte dorinte ale lui nu raman fara raspuns. Ca bonus, pe langa cererea placuta Domnului, primeste si ceea ce nu a indraznit sa ceara.

Avem cu totii dorinte, poate onorabile ,legitime, poate nastrusnice, nu stiu cat indrazniti sa cereti Domnului sa implineasca din aceste dorinte, pe care ,poate ,uneori nu le cunoaste absolut nimeni, inafara de Dumnezeu. Insa cred ca, daca stim sa cerem de la Dumnezeu in mod matur, intelept, El ne va raspunde chiar legat de cele mai tainice dorinte ale sufletului. El le cunoaste si poate sa le implineasca. Important e sa cerem bine.
Veti zice, sigur ca Solomon a stiut ce sa ceara, doar era cel mai intelept om din lume. Insa el primeste acea intelepciune care-l face unic abia apoi, in urma cererii. El e preocupat sa aibe resurse de la Dumnezeu pentru a trai, pentru a guverna.
"Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui" ar fi un gand perfect care sa ne ordoneze prioritatile in viata. Cuvantul ne ofera nenumarate moduri in care putem fi placuti Domnului si putem face cereri dupa voia Lui.

Leaga-ti viata de El, Cauta-l si-L vei gasi, foloseste resursele Sale,urmeaza-L si ramai in dependenta de El. Vei fi binecuvantat, si chiar daca nu toate dorintele inimii tale vor fi implinite, cu siguranta vei trai o viata implinita in El!

Melodia zilei:
Teofil Palincas - Dorinte
Cat as vrea sa ma pierd in lumina Ta
Cit as vrea sa ma nasc din nou in dragostea Ta
Duhul Sfint sa il simt in inima mea
Sint dorinte ce nu le pot uita.

Te strig mereu , Te chem in viata mea
Te-ador mereu, Tu esti lumina mea
Ma daruiesc mereu, sa fac voia Ta
Sa te slujesc toata viata mea.

Te strig mereu , Te chem in viata mea
Te caut cu tot sa-mi umpli inima
Numai Tu m-ai iubit si m-ai iertat…


Multumim vio pentru slujire!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Faceţi căutări: